
Instituția Publică
Gimnaziul Chipeșca a lansat, cu responsabilitate și angajament, proiectul educațional „Valori pentru viitor”, destinat ciclului primar și orientat spre formarea unei culturi școlare, bazată pe respect, responsabilitate, empatie și integritate.

Proiectul a fost coordonat de învățătoarea
Negară Gabriela, cadru didactic, consacrată promovării unei educații centrate pe valori și dezvoltare personală.

Inițiativă realizată în parteneriat cu instituții educaționale din diverse regiuni ale țării, consolidând astfel un cadru de colaborare interșcolară, menit să îmbogățească experiențele elevilor și ale cadrelor didactice implicate.
Partenerii proiectului sunt:

️IP Gimnaziul Grigore Vieru, satul Sărate Veche, raionul Fălești, reprezentată de învățătoarea Farfaniuc Augustina;

IPGimnaziul Taxobeni, satul Taxobeni, raionul Fălești, reprezentată de doamna Puțuntică Maria;

IP LT Alexandru cel Bun orașul Rezina, reprezentată de învățătoarea Grosu Doina.

Prin activitățile planificate, proiectul își propune să dezvolte la elevi competențe socio-emoționale, spirit civic, capacitatea de a lua decizii responsabile și dorința de implicare pozitivă în comunitate. Totodată, acesta consolidează cooperarea între instituțiile partenere, schimbul de bune practici pedagogice și promovarea unei culturi educaționale comune, centrate pe formarea unei generații conștiente de rolul său în societate.